Nu-mi mai dau seama dacă ninge sau bate vântul. Ieri un copil mergea cumva la nivelul geamului meu.
Am devenit şi eu ca un copil care îşi doreşte mereu fix jucăria aia pe care nu poate să o aibă. Şi în loc să îşi vadă de jucăria lui, stă şi se gândeşte cu jind la cum ar fi să se joace cu cealaltă.
Kinda sounds like adultery?
Nu, încerc doar să dau o notă poetică şi deosebită faptului că stau absolut degeaba. To be fair, stau degeaba cu o carte lângă mine. To be even more fair, cartea e închisă. Dar are semn acolo unde am rămas! La primul capitol...
Dar mai bine vorbim de jucăria cealaltă. A mea e cam... veche. Şi cam tristă şi singură.
Cealaltă jucărie e fantastică! Are cafea caldă şi râs şi zăpadă, şi mănuşi groase. Are şi puţin soare şi un fular mare mare şi colorat. Are şi căciulă, şi îmi dau seama că e o jucărie care nu există pentru acolo îmi sta şi bine cu căciula aia.
Uneori, când nu mă concentrez prea bine, sunt acolo în sandale şi rochiţă vaporoasă, şi am ochelari de soare. Da, e o jucărie cu două ... anotimpuri? Şi atunci e tot râs şi cafea, dar rece, şi îngheţată bună, clătite... perverse? şi costum de baie. Ah, da, e la mare jucăria acum.
O jucărie cu două anotimpuri, imaginară, care poate să teleporteze din Copou la mare, şi poate răci şi încălzi cafeaua la comandă. Problem?
Cartea de penal are ... 2 coperţi, muuuuuulte pagini şi numele meu pe ea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu