Fetiş, fetişuri în limba română

În urma unei discuţii somewhat disturbing cu mama, am ajuns să-mi pun întrebarea dacă limba română e cea din dicţionar sau cea pe care o vorbeşte toată lumea.
Case in point, cuvântul "FETÍȘ, fetișuri" (de unde vine şi partea cu disturbing de mai sus). Nu ştiu dacă sunt eu mai incultă sau dacă e ceva general, dar aparent acest cuvânt înseamnă Obiect considerat ca fiind înzestrat cu o forță magică, supranaturală, capabil să dea ajutor celui care îl posedă, îl poartă etc. – V. amuletă, talisman. ♦ Fig. Idee, principiu etc. care constituie obiectul unei adorații oarbe, nejustificate. În dicţionar nici măcar nu e menţionată, nici măcar la the last possible meaning in the world, utilizarea cea mai comună a cuvântului, cu sensul de o preferinţă sexuală aparte.
De unde a venit şi surpriza mea când eu aprindeam lumânărele în nişte lampe de Crăciun, şi mama mă întreabă dacă alea sunt nişte fetişuri.


Şi deci întrebarea: Limba română literară vs. limba română "vulgară"?
Exemplele de diferenţe dintre cele două sunt inepuizabile, de la veşnicul neglijat "pe care", până la confuzii cu privire la pluraluri ciudate (căpşuni-căpşune, monezi-monede, trasee-traseuri, coperţi-coperte, vise-visuri).
Până la urmă, limba are ca scop comunicarea între oameni, prin urmare, dacă oamenii comunică folosind o limbă română alterată, fie că ştiu asta sau nu, atunci ce folosesc ei este, totuşi, o limbă.


Ajunge limba română, săraca, să calce pe urmele latinei, folosită corect în documente oficiale şi în cercurile de oameni culţi, şi modificată şi simplificată pâna la pragul nerecunoaşterii de către "popor"?