Perfect time for Christmas

Crăciunul e pus la momentul perfect în an. Sau doar mi se pare, nu știu.

Dar parcă nu se putea un moment mai bun să fie niște vacanță peste o săptămână. Să fie pauză, să fie somn, mâncare gata făcută, căldurică și pijamale. Bine, poate și niște oameni dragi, niște familie, niște locuri cu nostalgie. Parcă e pus cu mâna fix pe ultima sută de metri de energie și concentrare. Când încep să simt cum mi se scurge, hai, nu viața, dar energia prin degete, când spatele nu a mai stat de cam mult timp drept și seara parcă vine prea repede și totuși parcă nu mai vine. Și nu e numai de odihnă sau de stat degeaba, e așa o nevoie acută de Crăciun.

Să fie luminițe peste tot, și poate și niște zăpadă dacă se poate. Să se audă peste tot colinde și să miroasă a cozonac. Și a brad.

Christmas heals the soul. At the right time.

For the first time in forever

În ultimii patru ani, perioada asta era perioada parțialelor. Și ca orice perioadă în care aveam mult de învățat, aveam un chef nebun să mă exprim, în cel mai time-consuming mod posibil - în scris. Bine, poate ar fi durat chiar mai mult să scriu o simfonie, dar nu m-a atras niciodată ideea.

Anul ăsta e primul în care e noiembrie și eu nu sunt la școală. Primul an în care citesc numai ce vreau eu și nu mă întreabă nimeni despre asta - deși uneori mi-ar plăcea și asta. Am pornit într-o seară o discuție despre cărți și filme - am putut vedea practic energia părăsind fețele oamenilor.

Tot anul ăsta e primul în care nu locuiesc în același loc ca întotdeauna. Când acasă a devenit o noțiune vagă. Sunt în situația în care pot să plec de acasă, înspre acasă. Și nu știu dacă vin acasă sau plec de acasă. E un sentiment foarte ciudat, mai ales când nu vrei să rănești sentimentele celor de acasă. Care acasă?

E și primul an în care sunt ... cum să-i spun? Singură sau independentă? Depinde de starea de spirit. Primul an în care încerc să earn my own living, să lucrez în program relativ fix în fiecare zi, să fac mâncare, curat, să spăl rufe, să am grijă de mine când sunt bolnavă, să mă duc la baie noaptea fără să aprind toate luminile.

Lucrurile de schimbă repede. Te trezești într-o zi, ai 23 de ani, locuiești departe, într-un oraș lipsit de pisici, e toamnă (când știi foarte bine că ieri era iulie) și partea proastă e că nici n-ai cui să te plângi. Și că aproape ai învățat că dacă te plângi nu rezolvi nimic. Dar această lecție de viață nu s-a asimilat încă complet.
Mai așteptăm.

Mistakes and friends go well together

Everyone needs these people. Because...

Food-talks

I eat 3 times a day. And I have gotten into the habit of eating alone, in my bedroom, watching stuff on my computer, or TV. Since my parents don't eat at regular times, and a lot of times don't even sit down to eat, I found this as an option to not eat "alone".

I know that, ideally, we shouldn't eat and do something else at the same time, that this way we would be more aware of how we chew, how much we actually eat and when we are full and should stop. However, sitting alone at the kitchen table seems kind of sad to me.

So I decided to turn my bad eating habit into something more helpful. Now, generally, I would sit down and eat with "Friends", or "Mad Men", or "Modern family". These all may seem like fun eating companions, but I realized I am using too much time watching them. The average episode length is longer than my actual meal, so I am wasting about 10 to 15 minutes with each meal (with some series, even more), not to mention that there is the risk of one episode turning into two. Also, I wasn't getting anything out of it, no new information, no new ideas.

So now, eating is TED Talk time. They are 15 minutes long, which is just enough time to eat. They give me information, motivation and ideas.

Here are a few of them I've been watching: